10 tipuri de coafuri

  • În sezonul toamnă-iarnă 2011 stiliştii ne propun să ne inspirăm din decadele secolului trecut şi să alegem acele coafuri simple, dar marcante, care au trecut testul timpului şi nu s-au demodat, cum ar fi bobul anilor ’20. Nu trebuie decât să alegi stilul care se potriveşte cu personalitatea ta.

Sally Brooks, International Art Director NIVEA Hair Care and Styling îţi propune 10 coafuri fabuloase, perfecte pentru sezonul toamnă-iarnă 2011!

Anii ’20: Bob modern

Tunsoarea Bob a apărut pentru prima oară în timpul Marelui Război. A fost tunsoarea care a revoluţionat modul în care femeile îşi purtau părul. Cu cât mai scurt era părul unei femei, cu atât aceasta arăta că este mai încrezătoare şi mai îndrăzneaţă.

„Stilul bob modern nu mai este reprezentat de  tunsoarea dreaptă şi obtuză a anilor ’20 ci este o tunsoare în straturi, care permite părului să se aşeze natural, creând astfel un stil mult mai accesibil, potrivit mai multor forme de faţă.”  Sally Brooks

Cum se aranjează:

  • Pasul 1: Uscaţi părul cu un prosop, după care aplicaţi spumă. Pentru o aplicare uniformă a spumei, pieptănaţi părul.
  • Pasul 2: Începeţi să uscaţi părul cu uscătorul de păr. Pentru a obţine un păr strălucitor, folosiţi o duză pentru a direcţiona jetul de aer direct spre păr.
  • Pasul 3: Periaţi părul dintr-o parte în cealaltă a capului, pentru a-l aranja natural. Pentru mai mult volum, uscaţi părul începând de la rădăcină.
  • Pasul 4: Pentru mai multă strălucire, aplicaţi la final fixativ.

Sfatul lui Sally:  Chiar dacă sunteţi de părere că părul este uscat, continuaţi uscarea pentru încă 5 minute, pentru a aranja firele rebele şi pentru a face părul mai strălucitor.

Anii ’30: Vedeta

Sălbăticia şi libertatea anilor ’20 fuseseră date uitării, iar femeile nu mai căutau look-ul uşor masculinizat al anilor ’20, când silueta şi feminitatea aproape că dispăruseră.

„Este look-ul abordat astăzi de toate femeile, atât de cele tinere, cât şi de cele mai mature. Moda vintage este stilul-cheie al prezentului, iar această coafură clasică prezintă un retuş modern, prin cocul realizat.”  Sally Brooks

Cum se realizează

  • Pasul 1: Aplicaţi spumă de păr pe întreaga lungime a părului şi uscaţi părul; în timp ce uscaţi, periaţi-l  pentru a-i da strălucire.
  • Pasul 2: Împărţiţi părul în 3 părţi. Rulaţi părul din faţă pe bigudiuri calde de dimensiune medie,  sau folosiţi un ondulator cu diametru mare, pentru a crea un onduleu adânc. Împărţiţi părul de la spate în 2 părţi şi prindeţi fiecare şuviţă în coadă, cu ajutorul unor elastice.
  • Pasul 3: Pieptănaţi fiecare coadă şi pulverizaţi fixativ, pentru   a-l netezi înainte de a-l rula la spate în coc; prindeţi părul cu agrafe mari.
  • Pasul 4: Scoateţi bigudiurile pe care aţi rulat şuviţa din faţă; periaţi cu o perie din păr natural, apoi prindeţi bucla cu agrafe mari. La final, pulverizaţi fixativ pentru rezistenţă şi strălucire.

Sfatul lui Sally: Periile din păr natural vor da părului un aspect neted, iar dacă veţi pulveriza fixativ pe perie, rezultatul va fi un păr ascultător, fără fire rebele ieşite din coafură.

Anii ’40: Femininii ’40

Anii ’40 sunt definiţi prin eleganţă. Părul era unul dintre lucrurile care te făceau să te simţi bine. Femeilor le făcea plăcere să îşi aranjeze părul, acesta fiind un lucru pe care şi-l permiteau şi care le dădea un aspect preţios. Părul era coafat  în bucle ample, netezite şi aranjate într-un stil distins, elegant.

„Acesta este un look clasic, atemporal, care poate fi văzut şi în zilele noastre – este sexy şi sofisticat în acelaşi timp.”  Sally Brooks

Cum se realizează

  • Pasul 1: După ce faceţi o cărare laterală, rulaţi părul pe bigudiuri sau pe un ondulator cu diametru mare, spre faţă, pentru a face o buclă. Începeţi cu prima şuviţă din faţă.
  • Pasul 2: Rulaţi restul părului, în şuviţe individuale pe bigudiuri
  • Pasul 3: Lăsaţi bigudiurile să se răcească înainte de a le îndepărta. Periaţi bine părul pentru a-l netezi, apoi conturaţi buclele.
  • Pasul 4: La final, pulverizaţi fixativ.

Sfatul lui Sally:  După ce scoateţi bigudiurile, înainte de a aranja buclele, nu vă feriţi să periaţi bine părul – este singura modalitate de a obţine o coafură netedă, fără fire rebele.

Anii ’50: Rock & Roll-ul

Anii ’50 au adus în prim plan părul jucăuş, vesel şi tineresc. A fost perioada în care coada de cal a devenit extrem de populară, iar tapatul şi sculptarea părului au devenit o modă. Este o abordare modernă a cuibului şi a cozii de cal, pe care le îmbină pentru a crea înălţimea coroanei, lăsând o textură moale, casual pentru restul părului.

„Bretonul greu îi conferă o notă modernă, iar nuanţele de roşu sunt în trend în prezent.”  Sally Brooks

Cum se realizează

  • Pasul 1:    Uscaţi bretonul, folosind o perie rotundă cu diametrul mare. Uscaţi apoi restul părului, periindu-l de sus în jos, pentru a crea volum la rădăcină şi fluiditate la capete.
  • Pasul 2:     Strângeţi părul într-o coadă de cal care începe de sus şi rulaţi coada pe bigudiuri fierbinţi. Înainte de a scoate bigudiurile, lăsaţi părul să se răcească.
  • Pasul 3:     Tapaţi părul cu un pieptene, pentru a-l face mai rezistent şi pentru a adăuga volum.
  • Pasul 4:     Împărţiţi părul în două. Aduceţi fiecare parte în faţă şi prindeţi părul cu o agrafă aplicată în faţa elasticului cu care aţi legat coada de cal. Pentru un look modern, lăsaţi vârfurile libere. La final, aplicaţi fixativ.

Sfatul lui Sally:  Tapajul este o parte foarte importantă a acestui look, aşadar asiguraţi-vă că este foarte bine uscat, pentru a avea volum.

Anii ’60: ’60 în cadenţă

Volumul şi lacul de păr erau esenţiale la începutul anilor ’60. Părul era tapat şi aranjat în forme înalte, cu mult volum. Faimosul cuib a rezistat de-a lungul acestei perioade şi continuă să apară chiar şi în zilele noastre pe covorul roşu.

“Interpretarea noastră a acestui look are volum şi coroana înaltă, precum şi adâncimea părţilor laterale, pentru a crea o tunsoare bob cu volum.” Sally Brooks

Cum se realizează

  • Pasul 1: Aplicaţi spumă la mijlocul şi pe vârfurile firelor de păr. Pulverizaţi fixativ la rădăcini, pentru a conferi părului rezistenţa şi volumul necesare stilizării.
  • Pasul 2: Uscaţi părul, periindu-l spre spate cu o perie din păr. Pentru a obţine volum, lăsaţi capul în jos atunci când uscaţi rădăcinile. După ce părul este uscat, pulverizaţi din nou fixativ pe toată lungimea firului şi periaţi din nou părul pe spate, folosind aceeaşi metodă, pentru a-i conferi o rezistenţă suplimentară.
  • Pasul 3: Plecând din partea din spate către cea din faţă, periaţi din nou părul şi pulverizaţi fixativ pentru rezistenţă.
  • Pasul 4: Neteziţi părul cu o perie din păr şi întoarceţi vârfurile spre interior, pentru a crea forma bob. Fixaţi coafura cu agrafe, dacă este necesar.

Sfatul lui Sally: Nu folosiţi fixativ decât după ce aţi dat părului forma pe care o doriţi.

Anii ’70: Hipioţii

Sloganul anilor ’70: simte-te confortabil şi fii relaxat. Părul trebuia să arate natural şi era esenţial că acesta să se poată mişca în voie, ca niciodată până atunci.

„Aceasta a fost perioada ideală: un păr care arată şi se simte perfect. Împărţit lejer, cu aspect neglijent, bucle naturale care cad liber, un stil care poate fi afişat oriunde.” Sally Brooks

Cum se realizează

  • Pasul 1: După ce aplicaţi spuma de păr, uscaţi părul, lăsând capul în jos, pentru a obţine o flexibilitate ridicată a coafurii.
  • Pasul 2: Faceţi o cărare pe mijloc. Cu o „baghetă” sau o placă ondulatoare, înfăşuraţi şuviţele     de păr spre spate, ajungând la mijlocul spatelui din fiecare parte.
  • Pasul 3: Scuturaţi părul pentru a atenua buclele şi pentru a obţine un finisaj natural.
  • Pasul 4: Faceţi 2 codiţe subţiri de fiecare parte a cărării şi prindeţi-le la spate cu o agrafă. La final, aplicaţi fixativ pentru o coafură mai rezistentă.

Sfatul lui Sally: Ondulaţi numai vârfurile părului, nu şi partea de la rădăcină. Această coafură  dă părului volum în partea inferioară şi la vârfuri.

Anii ’80: Superstar-ul

Anii ’80 au reprezentat perioada în care s-a experimentat cel mai mult în stiluri şi culori. Nu conta tipul părului; acesta era decolorat şi tuns în forme nemaiîntâlnite până atunci. Toată lumea avea părul mare şi nu conta dacă numai vârfurile erau întoarse spre exterior, sau dacă părul era creţ şi aranjat într-un look neglijent. Părul era un element foarte important al ţinutei.

„Pentru un look perfect pentru această perioadă, trebuie să avem părul decolorat şi texturat. Este o variantă a clasicului bob – treptele sunt mai lungi, pentru un stil actualizat.”  Sally Brooks

Cum se realizează

  • Pasul 1: Aplicaţi spuma de păr şi treceţi cu pieptenele prin păr pentru o distribuire uniformă.
  • Pasul 2: Faceţi o cărare laterală şi uscaţi părul cu foenul, la rădăcină şi la mijlocul firului de păr, periindu-l, pentru a obţine mai multă strălucire.
  • Pasul 3: Pentru a obţine look-ul rebel al vârfurilor, aplecaţi capul într-o parte şi uscaţi vârfurile de dedesubt.
  • Pasul 4: La final, aplicaţi gel sau cremă de coafat pe partea superioară a părului, apoi pulverizaţi fixativ pentru a conferi rezistenţă coafurii.

Sfatul lui Sally:  Aplicaţi gel şi fixativ numai după ce aţi uscat vârfurile şi sunteţi satisfăcută de look-ul obţinut.

Anii ’90: Femeia Metrosexual

Femeile abordau ţinute simple, cu tăieturi drepte. Costumele cu pantalon umpluseră garderobele femeilor, iar cuvântul unisex devenise tot mai influent în lumea modei.

“Interpretarea noastră a acestei perioade se defineşte prin simplitatea stilului, prin masculinizare şi strălucire. Accentul se pune pe simplitatea dată de liniile curate însă puternice.”  Sally Brooks

Cum se realizează

  • Pasul 1: Prindeţi cu o agrafă partea de sus a părului, pentru a o aranja mai târziu.
  • Pasul 2: Pe părul ud, aplicaţi spumă şi pieptănaţi. Prindeţi părul la spate într-o coadă simplă, din care formaţi mai apoi un coc.
  • Pasul 3: Pieptănaţi partea de sus a părului pe o parte şi răsuciţi-l spre spate, după care prindeţi-l într-un coc la spate.
  • Pasul 4: Pentru un look lucios, fără fire rebele, aplicaţi la final gel sau cremă de coafat. Pulverizaţi fixativ pentru a obţine strălucirea perfectă.

Sfatul lui Sally: Aplicaţi ceară de păr sau gel pe piepene înainte de pieptăna părul, pentru a obţine o coafură rezistentă.

ACUM: Femeia sofisticată

Suntem în perioada în care se acceptă orice, atâta timp cât părul are strălucire şi mişcare. Nu mai este perioada culorilor tari, accentul punându-se acum pe nuanţe naturale şi strălucire. Părul trebuie să fie liber, treptele lungi conferindu-i părului volum, frumuseţe naturală şi lux.

„Punem accent pe calitatea părului şi pe culori naturale.”  Sally Brooks

Cum se realizează

  • Pasul 1: Acest stil dă formă vârfurilor şi nu are volum în creştet. Pentru a obţine look-ul dorit, aplicaţi spumă de păr şi pieptănaţi pentru o distribuire uniformă.
  • Pasul 2: Uscaţi părul folosind o perie din păr natural. Periaţi părul ţinând capul în jos, apoi, după ce este uscat, faceţi o cărare pe o parte.
  • Pasul 3: Cu un ondulator, răsuciţi şuviţe groase de păr spre spate. Ondulaţi părul doar până la linia urechii, pentru a lăsa partea superioară dreaptă.
  • Pasul 4: După ce aţi ondulat vârfurile, periaţi cu o perie din păr, pentru a da volum. Finalizaţi cu fixativ.

Sfatul lui Sally: Când vorbim despre păr, ne referim la strălucirea şi calitatea sa – dacă părul dumneavoastră este ars sau are firele despicate, nu va arăta niciodată natural, aşadar folosiţi produse adecvate tipului dumneavoastră de păr şi, de câte ori este posibil, nu uitaţi să aplicaţi măşti reparatoare.

ACUM: Vintage

Vintage a fost şi continuă sa fie un trend de bază. Părul are în continuare calitatea, strălucirea şi look-ul natural al zilelor noastre, cu mici exagerări care dau nota vintage.

„Mi se pare extrem de interesant modul în care tehnicile şi trendurile în modă din trecut revin în zilele noastre şi cât de importante sunt acestea pentru stilurile abordate astăzi.” Sally Brooks

Cum se realizează

  • Pasul 1: Acest stil dă formă vârfurilor şi volum în creştet. Pentru a obţine look-ul dorit, aplicaţi spumă de păr şi pieptănaţi pentru distribuire uniformă.
  • Pasul 2: Uscaţi părul folosind o perie din păr natural. Periaţi părul ţinând capul în jos, apoi, după ce este uscat, faceţi o cărare pe mijloc.
  • Pasul 3: Pentru înălţime şi volum în creştet, rulaţi părul pe bigudiuri calde. Rulaţi pur şi simplu tot părul pe bigudiuri, spre spate şi lăsaţi-l să se răcească.
  • Pasul 4: Îndepărtaţi bigudiurile după ce s-au răcit şi periaţi părul cu o perie mare din păr.
  • Pasul 5: Pentru a adăuga volum la coroană, pur şi simplu periaţi părul pe spate, aranjaţi firele rebele şi finalizaţi cu fixativ.

Sfatul lui Sally: Păstraţi trepte lungi de păr pentru a da volum vârfurilor.

Sursa: http://www.eva.ro

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: